Fundașul lui Getafe, Cosmin Contra, a comentat evoluția echipei naționale în partida cu Franța. De asemenea, "Guriță" regretă că nu am putut învinge Franța, însă recunoaște valoarea superioară a francezilor, mai ales de la mijloc în sus.
"În preliminariile trecute ne-am calificat înaintea Olanda. Am demonstrat în ultimii ani că putem bate orice echipă națională, am demonstrat-o prin rezultate și puteam să învingem și Franța sâmbătă, deși este peste noi la toate capitolele. Aveam ocazia să facem 3-1 și să încheiem meciul. De la mijloc în sus Franța are o echipă care te poate face numai șah-mat. În ultimul timp luăm numai goluri de la 30 de metri, cred că ne lipsește norocul din preliminariile trecute. Antrenorul Franței a făcut o mișcare tactică care ne-a debusolat, l-a băgat pe Benzema și pe Ribery l-a trecut un pic mai în spate. A doua repriză Franța mi-a plăcut, au fost agresivi, au pasat. Chiar dacă ne-am apărat foarte bine", a spus Contra la televiziunea gazetei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER